Bine ai venit

Daca ai accesat aceasta pagina, inseamna ca esti pentru
Roman. Te-am asteptat sa vorbim. Poti sa-mi scrii orice si sa-mi spui ce crezi
tu ca ar trebui sa stiu despre orasul nostru.


duminică, 30 martie 2008

Proiecte demarate

In urma cu circa doua saptamani anuntasem initierea procedurilor de aplicare a doua proiecte importante pentru comunitate.

Unul dintre acestea a fost pus in practica ieri, cind la Roman a fost deschis oficial centrul de studii al Universitatii "Petre Andrei" din Iasi, in prezenta rectorului acestei institutii, Prof.univ.dr. Doru Tompea. Centrul va functiona in incinta Colegiului National "Roman Voda" si va fi coordonat de un profesor romascan, Ovidiu Iftime, care detine si un doctorat in Filosofie la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iasi. Din cate am inteles de la reprezentantii Universitatii "Petre Andrei", acest centru va fi dezvoltat in jurul unui Program de Master la care deja sunt inscrisi studenti romascani. In acest context, mi se pare foarte important ca membrii comunitatii noastre sa poata urma studii universitare si postuniversitare chiar aici, acasa, si de aceea am decis ca, in calitate de primar, sa sprijin acest proiect.

Un al doilea proiect pe care l-am anuntat va fi demarat chiar la inceputul saptamanii care urmeaza, fiind vorba despre un parteneriat intre Primaria Municipiului Roman, Consiliul Local si Asociatia Pro Democratia. Acesta va consta in infiintarea acelor Grupuri de Initiativa Cetateneasca in fiecare cartier, grupuri care, prin medierea expertilor de la Pro Democratia, se vor putea implica in viata comunitatii si vor facilita comunicarea dintre romascani si autoritatile publice locale.

Sunt convins ca aceste doua proiecte, ca si altele ce vor urma, vin in intampinarea asteptarilor comunitatii noastre. Desigur, exista multe alte asteptari. Astept, de aceea, sugestiile voastre, fiind constient ca impreuna putem face mai mult pentru Roman.

luni, 24 martie 2008

Din nou, raspunsuri

Dincolo de chestionarele completate la centrele mobile ale dezbaterii publice privind cainii comunitari, si opiniile exprimate in spatiul virtual al acestui blog sunt la fel de importante. Prin urmare, raspunsurile decurg in mod firesc, mai jos:

Draga Cristina, pozitia exprimata de tine este aceea a unui cetatean pe deplin rezonabil. E perfect adevarat ca trebuie respectate opiniile iubitorilor de animale, dar cel putin la fel de adevarat este ca acestia trebuie sa inteleaga ca drepturile atrag si responsabilitati. Cit despre deprinderile pe care ar trebui sa si le insuseasca patrupedele adoptate, ai din nou dreptate - acest lucru depinde doar de stapinii lor.

Pentru Anonimul care propune adoptarea unei HCL care sa prevada inlaturarea cotetelor dintre blocuri - retin aceasta propunere, alaturi de altele de acelasi gen (survenite ca urmare a completarii chestionarelor puse la dispozitia romascanilor prin intermediul caravanei mobile). N-as impartasi, insa, ideea ca cetatenii Romanului sunt asa cum i-ai caracterizat. Suntem o comunitate si avem datoria sa ne rezolvam problemele impreuna. Cit priveste interventia hingherilor, aceasta poate fi solicitata, intre orele 8.00-16.00, la nr. de telefon 0233/741.651, iar intre orele 16.00-8.00 la nr. de telefon 0233/740.265.

Pentru Anonimul care propune eutanasierea cainilor comunitari - in primul rind, fac aceeasi remarca relativa la caracterizarea concetatenilor nostri, ca si in cazul de mai sus. Apoi, specific din nou ca legea nu permite uciderea patrupedelor decit in cazurile in care exista un diagnostic stabilit de un medic veterinar.

Va multumesc pentru opiniile exprimate pe acest blog. Dezbaterea continua, astfel incit fiecare parere este importanta.

miercuri, 19 martie 2008

Un proiect pentru Biblioteca Municipala

De-a lungul audientelor pe care, cel mai adesea, le am zilnic la Primarie, am bucuria sa cunosc tot felul de oameni. Cei mai multi vin, in mod aproape firesc, sa-si prezinte problemele. Exista insa si ocazii in care bucuria de a raspunde solicitarilor venite din partea romascanilor este intregita de constatarea ca sunt si oameni care vin cu solutii la problemele comunitatii. Cu unul dintre ei am discutat la finalul saptaminii trecute. Se numeste Alin Mazilu si este student la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iasi, unde urmeaza un Master ELITEC in Managementul Proiectelor. Entuziasmul acestui tinar de 25 de ani m-a cucerit, cu atit mai mult cu cit se vedea, din modul in care vorbea, dorinta sa de implicare. Concret, Alin a venit pentru a-mi propune ca Primaria sa sustina un proiect pe care el, impreuna cu alti trei tineri din comunitatea noastra, intentioneaza sa-l conceapa pentru restaurarea Bibliotecii Municipale. L-am indrumat ca, odata proiectul finalizat, sa-l depuna spre finantare, cu sprijinul Primariei, la Ministerul Culturii si Cultelor. Obiectivul lui Alin si al colegilor sai mi se pare unul deosebit de important, in masura in care, printr-un astfel de proiect, se pot obtine, deopotriva, restaurarea unei cladiri de maxima vizibilitate in patrimonial arhitectonic al Romanului, dar si constituirea unui spatiu al cunoasterii redeschis celor tineri. Alaturi de acesti tineri implicati pentru Roman, cred ca depinde si de noi ca Biblioteca Municipala sa fie redata comunitatii. Va invit, de aceea, sa veniti in intimpinarea proiectului lui Alin Mazilu, pentru ca orice idee poate sa-l imbogateasca. Astept propunerile voastre!

Raspunsuri la comentarii

Pentru Cristina:
Sunt de acord ca adoptarea cainilor vagabonzi este cea mai buna solutie. Intr-un fel, multi dintre ei sunt adoptati, dar nu sunt asumati in mod individual. De aceea, habiteaza in jurul scarilor de bloc, intretinuti de o buna parte a locatarilor. In ultimele doua luni, sapte angajati ai primariei, care prindeau cainii comunitari, au fost batuti, unii cu multe zile de spitalizare, chiar de catre cei care nu au curajul sa-i adopte, dar nici nu sunt de acord cu prinderea lor.

Pentru alcor:

Sincer, as vrea sa nu ma gindesc la eutanasierea cainilor comunitari.

Pentru anonim:

Ai dreptate, multi dintre caini sunt adusi din alte localitati. Intretinerea unui caine in padoc se ridica la aproape 150 de lei noi pe luna. Cred ca banii astia ar putea ajuta persoanele in nevoie.

Pentru miki:

In legatura cu toaletele ecologice, pot spune ca a fost un exercitiu de civilizatie. A trebuit sa scot acele toalete, pentru ca devenisera nefunctionale. Unii dintre concetatenii nostri le-au distrus, transformindu-le in pericole publice. Astept investitori privati sa se implice in rezolvarea problemei.

In legatura cu invitatia de a raspunde in cadrul dezbaterii publice:

Va astept sa va spuneti parerea in legatura cu aceasta chestiune, a cainilor comunitari. Punctele mobile pentru consultarea romascanilor vor fi prezente in toate colturile orasului, astfel incit sa conturam impreuna cea mai buna solutie. Nu treceti pe linga ele, fara sa va spuneti parerea. Impreuna rezolvam problema.

vineri, 14 martie 2008

Dezbatere publica pe tema cainilor comunitari. Participa si tu!

De astazi, asa cum am promis, am mai facut un pas in comunitate. Am inceput dezbaterea publica referitoare la o problema pe care ati semnalat-o, si anume aceea a cainilor comunitari. In Piata Roman Voda au fost instalate doua corturi unde fiecare romascan isi poate exprima opinia cu privire la aceasta chestiune si unde, in plus, poate propune o solutie. Aceeasi operatiune se va regasi, in perioada urmatoare, in fiecare cartier, astfel incit toti cei care doresc sa aiba ceva de spus pe aceasta tema sa-si poata exprima opinia. Mi se pare teribil de important ca fiecare dintre noi sa constientizeze ca, dincolo de drepturi, are si anumite responsabilitati. Fiecare dintre noi, cred, datoreaza comunitatii cel putin faptul de a se implica. Ma astept sa o faceti si am convingerea ca nu voi fi dezamagit. Stiu ca veti participa!

joi, 13 martie 2008

Pro Democratia este Pentru Roman

Cetatean, comunicare, transparenta, democratie, implicare, educatie civica. Pentru cei mai multi dintre noi, sunt simple cuvinte „de manual”, termeni lipsiti de sens si, poate, trimiteri lipsite de temei, care fac parte dintr-un „limbaj” ce pare a se afla foarte departe de problemele oamenilor. In fapt, ceea ce da „acoperire” acestor termeni, ceea ce ii poate transforma in realitate tine de fiecare dintre noi. Plecind de la aceasta idee, am propus chiar de ieri romascanilor un parteneriat cu una dintre cele mai active si mai importante organizatii non-guvernamentale din Romania – Asociatia Pro Democratia. Aflind despre proiectul desfasurat de acest ONG la nivel national, si anume „Parteneriat pentru o Buna Guvernare”, am considerat ca desfasurarea sa si la Roman reprezinta cea mai buna oportunitate pentru configurarea dialogului de care avem nevoie in interesul comunitatii noastre. Intentionez ca, de saptamina viitoare, primele etape ale acestui proiect sa fie puse in aplicare. De aceea, reprezentantii Clubului Iasi ai Asociatiei Pro Democratia, coordonati de lectorul universitar Sorin Bocancea, vor initia procedurile de evaluare a comunicarii dintre Primarie si cetateni şi de constituire a unor Grupuri de Initativa Cetateneasca pentru fiecare cartier al Romanului. Vom avea astfel ocazia de a ne afla, cit mai des, fata in fata, pentru ca impreuna sa gasim solutii la problemele noastre. Cred ca, dincolo de necesitatea apropierii comunicationale pe care atit eu, cit si voi, o resimtim, vom putea astfel sa promovam la nivelul Consiliului Local si al Primariei Municipiului Roman proiectele optime de care orasul nostru are nevoie. Putem incepe chiar de acum!

luni, 10 martie 2008

Cum rezolvam problema cainilor vagabonzi ?

Anuntam zilele trecute ca voi lansa intr-o dezbatere publica problema cainilor vagabonzi. Nu am renuntat la aceasta idee. Problema este una complexa si ne afecteaza pe noi, toti, romascanii in egala masura. Solutia nu este atat de simpla pe cat se crede. Pe de o parte avem iubitorii de animale care se opun cu indarjire eutanasierii, iar pe de alta parte avem numarul mare de cetateni muscati de patrupede. In ceea ce priveste adapostul pentru animale, acesta nu este un proiect atat de simplu date fiind normele europene stricte ce trebuie respectate. Si sa nu-i uitam si pe acei „binevoitori” din diverse zone ale judetului care abandoneaza caini la marginea orasului nostru. De aceea e nevoie sa luam impreuna o decizie in aceasta privinta.
Pana la organizarea dezbaterii va invit sa folositi blogosfera ca modalitate de a-mi transmite sugestiile voastre cu privire la aceasta problema. Sunt sigur ca intr-un final vom gasi o solutie multumitoare pentru noi toti.
Astept asadar propunerile voastre.

sâmbătă, 8 martie 2008

Si baietii pling citeodata

Ati observat ca pentru femei timpul curge altfel? Ele au un fel de imunitate spirituala, o raportare diferita la secunde, un fel de complicitate cu anotimpurile. Femeile se raporteaza altfel si la iubire. Asimileaza mai usor sentimentele care le sunt adresate, apreciaza mai bine detaliile care barbatilor li se par nesemnificative. Dar cele mai frumoase vorbe despre femei, le spun barbatii. Ode pentru mame, poeme pentru iubite, cintece pentru EA. 8 martie nu e singura zi a femeii, ci doar o conventie unanim acceptata, prin care doamnelor si domnisoarelor le sunt oferite toate zilele anului. Primavara incepe, practic, pe 8 martie, odata cu revenirea in plan relational a acestui fapt de necontestat: femeia e simbolul tuturor lucrurilor bune si importante din aceasta viata. E reprezentarea iconica a fertilitatii, e memoria fericita a copilariei, expresia realista si necesara a iubirii de viata, alimentata mereu cu acea capacitate de a surprinde pentru a cuprinde. In raport cu amintirile noastre despre mame, surori si iubite, ne dam seama ca cel mai mare grad de slabiciune se afla in inzestrarea barbatilor. Femeile pling mai mult, pentru ca iubesc mai mult. Dar si baietii pling citeodata.

miercuri, 5 martie 2008

In Roman a inceput curatenia de primavara. Participa si tu!

La inceputul acestei saptamini, mai exact marti, am demarat o campanie pe care am proiectat-o in consonanta cu inceputul primaverii. O campanie de curatenie in orasul nostru. Am explicat si in aceasta seara, in cadrul unei emisiuni de la un post local de televiziune, necesitatea unei astfel de campanii in municipiul Roman. Mizez pe colaborarea tuturor romascanilor astfel incit, la finalul campaniei, schimbarea in bine sa fie vizibila pentru fiecare dintre noi. Le multumesc pe aceasta cale tinerilor care au constientizat importanta unei astfel de actiuni si sper ca implicarea lor sa constituie un model de urmat pentru toti romascanii. Vom iesi in fiecare cartier si vom informa cetatenii asupra necesitatii pastrarii curateniei. Pentru noi, pentru Roman. Si sunt sigur ca romascanii vor constientiza importanta participarii fiecaruia. Un lucru este cert: e nevoie de implicarea tuturor pentru a putea considera aceasta actiune o reusita.
Ne dorim cu totii un oras mai curat si mai frumos, dar trebuie sa facem impreuna un prim pas. Sper ca actiunea inceputa in aceasta saptamina sa fie doar o prima etapa a unui proiect la care fiecare dintre noi sa contribuie. Tocmai de aceea, astept in continuare sugestiile voastre.